 Și am mai observat o chestie. Oh, e o problemă a omenirii, un subiect discutat și răsdiscutat și analizat. E o tematică ce revine și la mine cu diferite frecvențe… trăitul în viitor, sau în “modul așteptare”. Aștept să mai treacă zilele astea până…, aștept să mai treacă vreo câteva ore până mergem la culcare, să vină mâine… să slăbesc, să mai adun niște bani, să … Aștept… Să… Și ioi, trăim într-o așteptare continuă, condiționați de diverse. Momentul “împlinirii” e tot timpul undeva în viitor. Niciodată acum. Pentru că și atunci când ajungem în momentul Acela, nu suntem capabili să-l savurăm din mai multe motive: l-am anticipat prea mult, i-am dat prea multă încărcătură emoțională (pozitivă sau negativă), poate nu e chiar așa cum ne-am așteptat, mintea noastră deja s-a îndreptat către momentul următor pe care îl dorește, spre care tinde. Și ce așteptăm? Nici măcar nu are sens să mă chinui să răspund la întrebarea asta, că efectiv simt că nu are sens. Care e Soluția, antidotul la așteptarea asta? Aș vrea să spun că am rețeta, răspunsul, recomandarea care sigur va funcționa. Nu am :) Ce fac eu, sporadic și totuși din ce în ce mai des? Conștientizez momentul în care sunt și mă bucur de el. Indiferent că sunt la servici, acasă, singură, înconjurată de alți oameni, etc, când reușesc să-mi pun frână și să mă opresc și pur și simplu să conștientizez momentul, sunt uimită de fiecare dată de cât e de frumos, și de profund. E un exercițiu destul de greu… treaba asta cu conștientizarea. E greu să pui frână, să te oprești și să observi, să simți, să înțelegi că ești în acest moment. Și atât. Dar, așa cum zicea Emerson, o data ce ți-ai propus ceva, Universul conspiră ca acel lucru să se întâmple. Așa că mi-am dorit tot mai multe momente de conștientizare, tot mai des, până voi ajunge în punctul Acela de a fi prezentă/conștientă în moment tot timpul, simplu și fără eforturile pe care le depun acum. Cele mai multe momente prezente apar când mă las atrasă în jocurile fiicei mele, în felul ei de a trăi momentul prezent. Ea știe. Ea știe efectiv să trăiască momentul. Pentru ea, totul e prezent. Nu prea se inserează în viața ei trecut sau viitor. Ea e doar prezent continuu. Imi pare rău că, devenind adulți, pierdem abilitatea asta. Unii nici nu își dau seama că se întâmplă asta. Li se pare firesc să fie atrași în vâltoarea vieții, să aibă o mulțime de responsabilități, să le rezolve, să-și întrețină familia, să dea bine în societate, să-și facă datoria față de ceilalți – la servici, acasă, etc. dar uită de ei. Și cei care nu-și dau seama că uită de ei sunt ok. Pentru că pentru ei așa e normalitatea. Să funcționeze cumva în societate. Apoi mai sunt și cei, ca mine, care la un moment dat realizează. Încep să analizeze un pic viața asta și să nu mai fie mulțumiți doar să-și facă datoria în societate, ci să-și dorească mai mult. Mai mult pentru ei. Pentru sufletul lor. Să se bucure de viață, fără să simtă povara unui program obligatoriu la muncă, fără să considere că trebuie să bifeze o listă: să se căsătorească, să facă copil/copii, să le asigure necesarul în viață (educație, cum o fi ea, mâncare, haine și dacă pot și ceva bani de început viața de adult). Ci toate acestea să fie integrate și trăite plenar. Mergi la servici – fii prezent acolo, nu doar fizic, ci cu totul. Ești acasă și schimbi garnitura de la baie – fii acolo, lasă deoparte planurile pentru concediu, sau lista de cumpărături pe care tocmai o compui în minte, rămâi cu garnitura, fii acolo. Ce mi se întâmplă când am momentele de conștientizare? De obicei, trecând în revistă situația aceea, în care sunt atunci, ce este, cum este, ce nu am, ce e real fix atunci în momentul ăla și mai ales ce un e real, îmi dau seama că am multe motive de bucurie, motive de recunoștință. Totul e fix așa cum trebuie sa fie :) E greu și în același timp profund și foarte intim acest exercițiu. Și e implicat emoționalul, simțirile cu o pondere mai mare un pic decât raționalul. Poți dezbate mult, pot fi păreri contra, de obicei de la cei care sunt contra orice, de dragul de a fi (contra). Eu nu fac pledoarie pentru ceva aici. Nu dau rețete și nu emit adevăruri incontestabile, universal valabile. Spun doar cum mi se întâmplă mie conștientizarea asta, cum reușesc încet și greu, să trec peste “aștept să… ca să fiu happy” și să FIU mai mult acum, când sunt. :) În rest, fiecare înțelege și percepe după puterile sale. Vă las cu spusele lui Osho, mi se pare că reușește foarte frumos să transmită un mesaj: “A trăi în totalitate în momentul prezent - dacă am ști să facem acest lucru, viața ar fi mult mai frumoasă și mai simplă. De multe ori, preferăm să o complicăm și să alimentăm gânduri nocive, temeri, frici, care ne îndepărtează de frumusețea momentului. Oamenii încearcă să evite multe lucruri și cad pradă acelorași lucruri. Dacă depui un efort mare să eviți ceva, rezultatul este exact invers: ești o victimă sigură a acelui lucru. Fii relaxat! Nu te strădui din greu, căci numai fiind relaxat te poți feri, poți să fii vigilent. Atunci când ești relaxat, ești conștient. Fii calm, liniștit. Cui se datorează încordarea ta? Faptului că te identifici cu tot felul de gânduri, de temeri: teama de moarte, de faliment, de boală, tot soiul de temeri. Încordarea îți afectează și corpul, nu numai mintea. Poți să începi să conștientizezi; conștientizarea te face să nu te mai identifici cu mintea, cu temerile din ea. Se relaxează și corpul, firește. Dacă ți-ai obișnuit mintea să privească spre mâine, când mai trăiești? Mâine nu vine niciodată! Atunci vei continua să ratezi, să pierzi: iar ăsta e un păcat. Ăsta e înțelesul rădăcinii ebraice a verbului “a păcătui.” Fii din ce în ce mai conștient, fii din ce în ce mai atent și mai sensibil la prezent. Dar aici apare o problemă. Străduindu-te să fii în prezent poți să devii atât de încordat încât, din cauza asta, să nu poți să fii în prezent. Dacă te gândesti prea mult la cum să fii în prezent, acest gândit nu o să te ajute. Dacă uneori ai să te gândești la trecut sau la viitor, imediat te vei simți vinovat că ai comis iarăși un păcat. Să nu te simți vinovat! Ori de câte ori îți dai seama că te-ai dus în trecut sau în viitor, nu face o problemă din asta. Revino în prezent, pur și simplu! Întoarce-te la ceea ce faci, simplu, cu inocență. Nu crea vinovăție. Pune accent pe faptul că ți-ai adus aminte, nu pe faptul că ai uitat. E firesc să uiți. Frumusețea e că te-ai întors. Ai făcut imposibilul; fii fericit pentru asta!”
0 Comments
 Cine a zis ca numai la inceput de an e ok sa-ti pui dorinte, sa-ti faci planuri? E ok sa le faci cand simti tu ca e bine, cand iti vin, cand isi gasesc locul in viata ta. Imi doresc sa impartasesc dorintele mele – e drept ca suntem destul de aproape inca de inceputul anului, dar nu au legatura neaparat cu asta.:). Impartasirea asta e si un exercitiu pentru mine. So, here it goes, dorintele mele, intentiile mele:
Voi ce dorinte aveti? |
AuthorAlina Pop Archives
October 2022
CategoriesCe mai citesc (scriu)
De'ale Corinei |
RSS Feed