Spune cu voce tare: Points of You. Ce auzi? Points of You sau Points of View? Repetă:)
Eh, oficial, e Points of You, dar e tare fain jocul de sunete.
Ca toate lucrurile din viața mea, și acesta a venit fix în momentul în care am fost pregătită să-l primesc și să mă ajute.
Pe Oana am cunoscut-o vara trecută (2018), la o întâlnire ICF. Am avut click cu ea din prima (sper că și ea cu mine :)) )genul acela de persoană pe care ai impresia că o cunoști de-o viată, a good old friend (not that you're old, Oana :)) )
O știam din poze, că mai văzusem postări cu Points of You pe Facebook. Urma să aibă curs în câteva zile, la Cluj. Fusesem invitată. Dar nu era momentul. I-am spus Oanei că va veni și vremea când voi participa la cursul ei. Știi, aparent, era genul ăla de afirmație politicoasă, să te scoți dintr-o situație... dar doar aparent, pentru că, deși părea clișeică (is that even a word?) treaba, eu chiar știam că va veni și acea vreme. Naturalețea și acceptarea cu care a primit afirmația mea m-a caștigat. Încrederea.
Am făcut primul training în februarie anul acesta (2019). Pentru că venise momentul.
E greu de descris în cuvinte ce am experimentat în ziua aceea. M-am dus curioasă, necitită și total deschisă la orice se va întâmpla, inclusiv conștientă de faptul că poate emoțiile vor fi așa puternice, că voi plânge. Și am plâns. Și nu am fost singura. Că nu e ușor să stai cu tine. Tre să fi mega curajos. #fițiarcardurile! Și am fost. Pentru că am putut să fiu. Pentru că s-a creat un cadru și un spațiu perfect pentru asta.
Am avut multe revelații. Unele chestii (despre mine) le știam, iar acum am ajuns să le privesc și din alte PERSPECTIVE. Pentru că, pentru mine, despre asta e vorba în instrumentele Points of You. Lucruri pe care le cunoști, privite din alte perspective, rezultate care apar (sau le creezi) pentru că ai abordat mai multe moduri de a te uita la ceva. Și e vorba despre deblocare si despre posibilități.
Greu, tare greu să exprim în cuvinte. E o experiență personală, pe care trebuie sa o simți direct, nu să îți povestească cineva.
A fost ca o zi întreagă în care a fost vorba despre mine din toate părțile, și despre mine pentru ceilalți de acolo. Niște oameni minunați. Am dat și am primit. Bine, energie, zâmbete, lacrimi, trăiri, diferențe, entuziasm. După fiecare exercițiu si revelație eram ca un copil intr-un magazin de jucării: this is magic!
Pentru mine ca și coach, instrumentele Points of You au venit ca un cadou. Ca o potriveală excelentă cu partea nevăzută a muncii mele.
În fine, am să le mai laud și detaliez și altă dată. În luna mai mă duc la următorul nivel de training, ca să fiu și eu Partener Facilitator. Mai precis, voi putea facilita la rândul meu nivelul 1 de training, cel despre care tocmai am povestit.
Abia aștept sa trăiesc cele două zile de training. Cu toata ❤.
Orice cale este doar una dintr-un milion. Prin urmare, trebuie să ai îintotdeauna în vedere faptul că o cale este doar o cale... Întrebarea este: ”Are aceasta cale o inima?” O cale fără inimă nu are nici un avantaj.
Carlos Castaneda

Mi-am dat seama, din nou, ca lipsesc din online 😊
Adica da, eu sunt si transmit energii minunate in lume, dar cred ca e cazul sa o fac si mai "in your face", asa.
Din doua motive se intampla asta. Lipsitul adica. 
1 - vorbesc mult. In general. Cu oameni. Si atunci nu imi mai vine sa scriu , ca doar am zis, nu? 
Si 2 - sunt mult in interior. Al meu that is. Cuget, cresc, transform, imi mai dau filme cateodata, stau, ma agit, ma centrez, experimentez. Wait, what??🤨 Experimentezi in interior? Da. Creierul nu face diferenta intre ceva ce imi imaginez vs ceva ce fac in plan fizic. Deci experimentez. Dar in general procesez multa informatie, multe sentimente, am tot felul de insights si le testez (imaginativ sau in realitate).
Sa revin. Daca din trairile astea interioare as ajunge sa si pun mana pe un stilou sa scriu, ar fi interesant de vazut ce ar iesi. Daaar, de cele mai multe ori, urmaresc cate un thread in mine cu atata atentie si curiozitate sa vad ce se intampla mai departe, in ce fel se vor desfasura firele, incat nu vreau sa intrerup procesul pentru a-l pune pe foaie. Desi, recunosc ca de multe ori, un gand lateral imi spune "dar daca ai scrie asta?"; il alung repede si ma intorc la urmarirea a ceea ce se intampla acolo, in interior.
Concluzia?
Nici una 😂
Doar ca ne doresc trairea si observarea momentului prezent.😍
Happy Spring🍒

​I am an over-thinker, over-worrier, over-planner, over- you name it :))). Just DO IT pare ca imi tot spun de o vreme. Acelasi mesaj de-a lungul anilor (mai ales in ultimii 4-5 ani).
Ma caut pe mine, imi caut intentiile, "ma revolt" impotriva retetelor emise de altii, tind spre mine, sa ma ascult mai mult, sa am incredere in mine, sa fac lucrurile "my way". Dar cum e "my way"? Ezit... Vad increderea altora in ceea ce promoveaza, in metodele lor si, desi, in the back of my mind, simt ca nu ala e raspunsul, ma las dusa de metoda lor, o incerc. De cele mai multe ori sunt dezamagita. Nu e ceea ce cautam. Nu e reteta buna pentru mine. Trebuie sa-mi fac singura reteta.
Cum e "my way"? Vreau claritate, clarificare. Incerc diverse chestii, citesc diverse carti. Din fiecare invat ceva, cate un pic, incepe sa apara imaginea puzzle-ului; dar parca e tot neclara.
Cateodata renunt. La cautare, la strofocarea de a gasi "my way". Ii ascult pe cei mai intelepti si accept ca "THIS IS my way", just ENJOY life. O perioada e bine, merge asa. Pana imi trece "oboseala", si apoi iar ma apuc de cautat.
Probabil trebuie sa trec prin mai multe cautari / incercari / esecuri / oboseli / renuntari / reluari ca sa accept "what is". Probabil.
Ma declar "in progress". Continuu. Imi vad cresterea (cu pasi mici, mise pare mie, cu pasi mari, zic altii). Ma bucur de ea. Si totusi, vreau si mai mult :)
Nici nu stiu. Sa fiu trista? Aceleasi dureri atunci (2015) ca si acum. Da, intre timp am actionat, am invatat, m-am dezvoltat, am progresat, am schimbat perspective. Si totusi, acelasi sentiment de cautare. Si acelasi sentiment ca nu e destul, ca mai trebuie sa mai invat un pic pana sa zic ca stiu. Cumva mi-e teama sa ies "pe scena", sa "dau / arat" ce stiu, din dorinta de a stii si mai mult.
De fiecare data cand totusi "ies pe scena", feedback-ul pe care il primesc e grozav, vad ca ceea ce fac are efecte pozitive (minunate) asupra celorlalti. Simt ca am facut bine ce am facut. Cu toate acestea, dupa, ma apuca iar sentimentul ca mai trebuie sa invat :)
Cred ca e ok sa accept ca nevoia de invatare, cunoastere, investitie in mine, va fi una life long. Si apoi, cu aceasta acceptare, sa ies in fata oamenilor mei si sa dau atata cat am acum :)