Cum mai e la coaching?

​Într-o zi - nu zic care, știi tu, orice asemănare cu persoane și întâmplări reale e 100 % fix așa - a venit o clientă nouă. M-a studiat online și a decis să vină la o discuție.
A zis că nu știe ea prea bine care e treaba cu career coaching și life coaching și diferența între astea două, dar a venit să povestim despre partea profesională. I-am zis că nu aș pierde vremea să-i explic diferențe/asemănări, etc., căci eu, dacă nu ar fi pentru nevoia de a comunica în vreun fel ce fac (adicătelea cu ce mă ocup), nu m-aș numi nicicum, și nici coaching-ul nu l-aș clasifica nicicum, ci aș zice doar „hai, că e ce trebe".
Am zis hai să ne continuăm conversația de coaching, și mai vedem la final dacă mai e nevoie de explicații. Și ne-am continuat discuția, explo­rarea (ne-am băgat un pic și în cardurile de la Points of You, că prea îs de ajutor).
Nu știu să îti zic exact ce și cum s-a întâmplat. Că aia tot zic, că nu am cum să explic experiența de coaching. Că de aia îi zice "experiență", că e ceva de experimentat.
La final a zis ceva de genul (nu citez, că nu am reținut ordinea cuvintelor, ideea de baza asta era): Pfuai, tot încercam eu să-mi imaginez cum o să fie, dar la asta nu m-am gândit. Cum am ajuns să mă gândesc la ✗ și am făcut conexiunea cu Y? Că niciodată nu m-am gândit la asta. Și faza cealaltă, că nu m-am uitat la lucruri din perspectiva asta, hmm, foarte interesant, nu mă așteptam.
Am zâmbit.
E de experimentat , nu de povestit.

---