​O avem toti? Doar unii? De ce unii mai mult si altii mai putin? De ce unii spun ca nu au deloc, ca ei sunt doar persoane super analitice si logice si rationale si mai stiu eu cum? E buna? Nu e buna? Are sens sa ne zbatem sa o antrenam? Da’ ce, se poate antrena?
Fara sa stau sa consum tone de materiale pe subiect, cum fac de obicei inainte sa scriu ceva - deh, meteahna aluia care vrea sa se asigure ca a acoperit toate unghiurile posibile, nu stiu cum se numeste… perfectionist parca? precis are si alta denumire, poate chiar si ceva clasificare
Dar sa revenim. Fara sa stau sa consum toate materialele pe subiect, raspund intuitiv si cat pot de scurt.
𝐃𝐚, 𝐨 𝐚𝐯𝐞𝐦 𝐜𝐮 𝐭𝐨𝐭𝐢𝐢. E nativa. E in ADN-ul nostru, sau nu stiu exact unde locuieste ea. Dar o avem. In diferite grade de dezvoltare, de constientizare, de inceredere in ea, in functie de toti factorii din lume posibili: copilarie, credinte, cum am fost crescuti, ce frici ni s-au bagat in suflet, ce limite ni s-au trasat in diferite momente si situatiii din viata, etc. Multe, multe. Si puse in diverse combinatii. Si rezultatul acestor combinatii e aproape la fel de unic cum suntem si noi, ca persoane
Ideea e asa: avem intuitie. 𝐎 𝐩𝐮𝐭𝐞𝐦 𝐚𝐧𝐭𝐫𝐞𝐧𝐚, 𝐝𝐚𝐜𝐚 𝐯𝐫𝐞𝐦, 𝐧𝐮 𝐞 𝐠𝐫𝐞𝐮, 𝐝𝐚𝐫 𝐞 𝐝𝐞 𝐝𝐮𝐫𝐚𝐭𝐚, 𝐝𝐞𝐜𝐢 “𝐬𝐞 𝐧𝐞𝐜𝐞𝐬𝐢𝐭𝐚” 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐞𝐯𝐞𝐫𝐞𝐧𝐭𝐚 (𝐬𝐢 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐞𝐯𝐞𝐫𝐞𝐧𝐭𝐚 𝐬𝐞 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐚𝐧𝐭𝐫𝐞𝐧𝐚 )
Ce m-a apucat sa scriu despre asta? Numa’ sa dau un exemplu de cum am ascultat-o si a iesit bine. No other reason.
Organizata si control freak cum sunt, mi-am pregatit in avans continutul Atelierelor de Perspective din Seria Claritate, care in perioada asta is pe la mijloc. Pregatit Power Point, frumos, aranjat, design, imagini, profunzimi, sa se lege unele de altele, dar sa nu se lege, tot tacamul. Lunea e zi de Ateliere.
In weekend, fara nici o legatura cu ce faceam in momentul respectiv, 𝐢𝐧𝐭𝐮𝐢𝐭𝐢𝐚 𝐦𝐞𝐚 𝐚 𝐬𝐩𝐮𝐬: “𝐀𝐥𝐢𝐧𝐚, 𝐜𝐫𝐞𝐝 𝐜𝐚 𝐩𝐨𝐭𝐢 𝐬𝐚 𝐫𝐞𝐧𝐮𝐧𝐭𝐢 𝐥𝐚 𝐏𝐏𝐭-𝐮𝐥 𝐜𝐞 𝐢𝐥 𝐚𝐯𝐞𝐚𝐢 𝐩𝐫𝐞𝐠𝐚𝐭𝐢𝐭 𝐩𝐭 𝐥𝐮𝐧𝐢 𝐬𝐢 𝐬𝐚 𝐦𝐞𝐫𝐠𝐢 𝐮𝐧 𝐩𝐢𝐜 𝐦𝐚𝐢 𝐟𝐫𝐞𝐞 𝐬𝐭𝐲𝐥𝐞, 𝐥𝐚𝐬𝐚 𝐔𝐧𝐢𝐯𝐞𝐫𝐬𝐮𝐥 𝐬𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐝𝐮𝐜𝐚 𝐜𝐚𝐭 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐮𝐥𝐭 𝐬𝐢 𝐚𝐢 𝐢𝐧𝐜𝐫𝐞𝐝𝐞𝐫𝐞 𝐜𝐚 𝐨 𝐬𝐚 𝐟𝐢𝐞 𝐛𝐢𝐧𝐞.” Acum vreo 2-3 ani, daca ar fi venit ea draguta la mine si mi-ar fi zis “mergi un pic mai free style”, i-as fi zis “ia mai du-te tu si culca-te” . Si totusi, in weekend, dupa ce am tras cateva respiratii pe acest gand, am zis: 𝐡𝐦𝐦𝐦, 𝐰𝐡𝐲 𝐧𝐨𝐭? 𝐂𝐨𝐧𝐭𝐫𝐨𝐥 𝐨𝐫𝐢𝐜𝐮𝐦 𝐧𝐮 𝐚𝐦 (𝐬𝐚 𝐧𝐮 𝐧𝐞 𝐚𝐦𝐚𝐠𝐢𝐦, 𝐝𝐚?), rezultatul nu e al meu ca e al participantilor, si experienta e unica pentru fiecare, chiar daca povestim despre acelasi subiect.
Asa ca, luni am explicat contextul si am purces mai free style. A fost fix ce trebuia sa fie. Fain.
Si culmea e ca intr-una din intalniri, a venit si cardul Intuitie . Ca asa sunt ele, cardurile, foarte la fix.
Lunea viitoare, la Atelier, inca nu stiu ce bucatica sau format vom aborda, pentru ca 𝐚𝐬𝐭𝐞𝐩𝐭 𝐬𝐚-𝐦𝐢 𝐬𝐩𝐮𝐧𝐚 𝐢𝐧𝐭𝐮𝐢𝐭𝐢𝐚, zilele astea Dar va astept cu inima deschisa si cu un pic de ghidusenie.

​𝐂𝐚𝐭 𝐝𝐞 𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐞 𝐚𝐩𝐚𝐬𝐚 𝐩𝐞𝐝𝐚𝐥𝐚 𝐩𝐞 𝐯𝐮𝐥𝐧𝐞𝐫𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐢𝐧 𝐩𝐫𝐨𝐜𝐞𝐬𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐚𝐜𝐡𝐢𝐧𝐠? 𝐃𝐞 𝐜𝐞 𝐞 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐚𝐜𝐞𝐚𝐬𝐭𝐚? 𝐂𝐮𝐦 𝐚𝐣𝐮𝐭𝐚?
Sunt multe situatii in sesiunile de coaching in care, ca sa ajungem la niste rezultate, sau sa intelegem anumite aspecte din ceea ce ne preocupa, e musai sa intram in zona de vulnerabilitate. Cat de tare se apasa? 𝐂𝐚𝐭 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐝𝐮𝐜𝐞 𝐜𝐥𝐢𝐞𝐧𝐭𝐮𝐥 𝐢𝐧 𝐚𝐜𝐞𝐥 𝐦𝐨𝐦𝐞𝐧𝐭, 𝐬𝐢 𝐢𝐧𝐜𝐚 𝟏 𝐦𝐦 𝐢𝐧 𝐩𝐥𝐮𝐬. E nevoie de vulnerabilitate pentru ca ea e manifestarea sinceritatii supreme fata de noi insine. Fara asta, greu facem schimbari sustenabile si valoroase.
E greu sa fim vulnerabili, chiar si daca e doar fata de noi insine.
Dar promit ca nu e musai sa pui toata vulnerabilitatea pe masa intr-o singura sesiune. Pic cu pic, cat sa apuci sa si procesezi si sa integrezi. Din vulnerabilitate cresti.
Evident, putem avea o discutie f lunga despre ce inseamna pt fiecare vulnerabilitatea si cum se manifesta ea, care sunt limitele, pana unde pot fi impinse, cu ce rezultate sau cu ce consecinte, etc.
Cand simti ca vrei, te astept.