Cum am ajuns eu sa fac asta

M-am gandit initial sa scriu asa, mai telegrafic, cu liniuta... mnaaa, evident ca mi-e greu, asa ca here it goes, the long story :)

Inca din timpul liceului, inspirata de d-na diriginta - profesoara de psihologie - mi-am dorit sa fiu psiholog, sa am cabinetul meu, sa vina oamenii la mine cu problemele si provocarile lor si eu sa-i ajut. Nu mi-a fost niciodata clar daca era musai sa am si eu canapea pe care ei sa stea intinsi, asa cum vedeam in filmele americane :)
La facultate am intrat la Psihologie la taxa si la Sociologie cu bursa. Nu stiam mare lucru despre Sociologie atunci, era vorba tot de oameni, am decis sa merg acolo si sa dau anul urmator la psiho, in speranta unui loc fara taxa. Ei bine, nu am mai dat la psiho pentru ca mi-a placut tare mult la socio. In anul doi am facut un optional de resurse umane (oamenii - pasiunea mea) si mi-am decis oarecum viitorul. In vacanta dintre anul 3 si 4 mi-am cautat si gasit rapid un internship intr-o firma de recrutare, unde am si ramas angajata ulterior, cu o mica pauza pentru licenta.
Asa a inceput calatoria in domeniul resurselor umane. Am facut de toate. Si cel mai mult si mai mult imi placea sa vorbesc cu oamenii, sa le aflu problemele si sa incerc sa-i ajut - cel mai fain sentiment si moment era cand, la finalul unei discutii, spuneau din toata inima "Multumesc, chiar m-a ajutat discutia" - se intampla de multe ori  ca eu nici nu apucam sa zic mare lucru, doar eram acolo sa-i ascult. Si stiu si pe propria piele  ce mult ajuta asta. E greu de descris in cuvinte acest sentiment de satisfactie ca "am fost de ajutor".

Am auzit in treacat despre coaching acum vreo 5 ani, cand am dat de Tony Robbins. Nu am prea bagat in seama titulatura. Un an mai tarziu am auzit ca o prietena a fost la un life coach. Stupoare!!! Ce o mai fi si ala life coach? Adica antrenor de viata?! Adica am nevoie de cineva care sa ma antreneze sa-mi traiesc viata? Hahaha, asta chiar ca e o gluma buna :)
Recunosc ca nici macar nu am fost curioasa sa dau un google search sa vad despre ce e vorba. O reactie oarecum normala, as zice...
Inca un an mai tarziu, a fost momentul oportun pentru mine - ca doar toate lucrurile se intampla cu un motiv :)
Intre timp, mare parte din munca mea de resurse umane era indreptata in directia discutiilor 1 la 1 cu colegii, incercari de solutionari, indrumari, sustinere, umar pe care sa "planga". Si a tot crescut in mine dorinta de a gasi modalitati de a-i ajuta mai mult, mai coerent, mai structurat, pentru ca mare parte din ce faceam era bazat pe muuulta intuitie. O intuitie nativa intr-un fel sustinuta si de o gramada de carti de psiho si dezvoltare personala pe care le 'serveam pe paine".
Am reintrat in contact cu coaching-ul, legat de aplicarea lui la locul de munca. Si nu stiu sa spun exact ce s-a intamplat de nu am mai respins ideea, cert este ca m-am apucat de studiat. Si studiind despre coaching, ce e, ce nu e, de ce si la ce e bun, am avut un moment de AHA: o parte din munca mea cu oamenii intra foarte bine sub umbrela coaching-ului. Woow, eu faceam coaching si nici macar nu stiam asta. Zic o parte pentru ca prin natura pozitiei mele in firma, combinam elemente de coaching cu cele de consulting si mentoring.
Mna , acela a fost MOMENTUL! Coaching, eu fac coaching si asta vreau sa fac restul vietii mele :).
Si m-am apucat din nou de citit, de data asta hotarata sa invat si teorie peste zona de intuitiv practica pe care o faceam. Si am citit o gramada de carti, unele mai bune, altele mai putin. Si am cautat info si despre meseria asta in RO. Hmm, nu prea multe informatii, inceputuri timide, o chestie similara in COR era "consilier de dezvoltare personala", ulterior am gasit si coach. 
Simteam nevoia de o structura mai formala, cursurile de coach erau doar pe la Bucuresti si la niste preturi care atunci mi se pareau exorbitante, asa ca am facut un compromis constient si am facut cursul de "consilier de dezvoltare personala", la Cluj. Nu mi-a satisfacut nici 10% din nevoia de cunoastere, structura nimic, daaar, am diploma :)))
Intre timp mi-am facut curaj si mi-am facut site-ul, in primavara lui 2015 a vazut lumina internetului :).
A urmat o alta perioada de citit si incercat sa pun o structura teoretica peste intuitia mea. A urmat si "iesirea mea in lume", sa am clienti din afara firmei, pe care sa nu-i cunosc dinainte, sa vad, oare functioneaza intuitia mea si cu ei?
In mare parte a functionat, si acela a fost momentul in care am stiut sigur 100% ca eu vreau sa fiu un coach adevarat.
Si pentru ca oricate carti ai citi de unul singur, tot e mai valoros un curs tinut de oameni care stiu ce fac, care te pot indruma si care iti pot raspunde la tona de intrebari, si care iti supervizeaza practica... am inceput sa caut cursul perfect pentru mine.
Dupa aproape o luna de cautari zilnice, rascolit internetul da capo al fine, de comparatii intre Ro si international, intre curricule, costuri, pareri ale participantilor, usurinta folosirii cursului in vederea obtinerii acreditarii internationale acordate de ICF, si iar liste si iar comparatii, am decis sa merg pe mana celor de la Erickson.edu, Canada. Dupa primul contact cu doamna care se ocupa de inscrieri, mi-am dat seama ca am facut alegerea corect; apoi, cu fiecare nou contact cu ei, convingerea mi se intarea.
Am ales un curs de 1 an, 5 module, o caruta de bani (nu spui cat, ca... sa nu ne sara inima din piept:)). Sunt in curs de desfasurare acum, termin la sf lui octombrie anul acesta.
Pe masura ce inaintez cu parcurgerea cursului, imi dau seama ce important e sa ai o pregatire corecta, coerenta, serioasa, structurata, bazata pe experienta de ani de zile a altor coachi.
Admir in continuare intuitia, si a mea si a altora. Dar simt o responsabilitate enorma in lucrul cu oamenii. Si, din respect pentru ei si pentru munca mea, simt ca o scoala buna e esentiala.
Am inceput si "rezidentiatul" pentru certificare, respectiv orele de practica cerute de ICF, pe langa practica multa de la curs.
Sunt mega incantata. Simt ca asta e drumul meu. 20 de ani mai tarziu, sunt pe cale sa-mi implinesc visul. De fapt mi l-am cam implinit, doar ca mai dureaza pana accept 100% (stiti cum e, chiar si succesul in ceva ce ne-am dorit foarte tare e greu de acceptat si digerat uneori).
Am investit mult timp si energie in asta, si investesc in continuare. Consider ca e un proces de perfectionare continua - desi nu agreez si nu tind spre perfectiune in nimic, doar cred tare de tot in faptul ca mereu invatam ceva, cu atat mai mult cu cat o facem deliberat, constient, directionat. Vad progresele pe care le fac si eu si clientii mei si asta ma motiveaza sa merg si mai departe.
Mai fac si greseli. Si e normal, e parte din proces. Greu a fost pana am acceptat la un nivel mai profund, nu doar intelectual/declarativ ca e ok sa mai dau si gres.
Ma uit in urma si ma minunez de cat de frumos s-au asezat lucrurile, cum munca mea de zi cu zi in resuse umane a cladit si a tot cladit pe visul meu.
Si se cladeste in continuare.
Dare to dream. Follow your dreams :)

---