Despre asumarea responsabilitatii

Îți aduci aminte când erai mic și te loveai de o masă (scaun, mobilă, bordură, etc)? Începeai să plângi și repede venea mama, îi dădea câteva palme obiectului și spunea: Na, na, masă rea, de ce mi-ai lovit copilul? Și tu te linișteai ca prin farmec, problema era rezolvată. Altcineva era de vină pentru situația creată, deși, let's face it, ce vină avea masa că tu te-ai lovit de ea. ☺

Și uite așa, dintr-o dorință de a ne fi bine, de a ne alina, de a nu suferi, începem să credem că factorii externi nouă sunt responsabili pentru ce ni se întamplă, nu noi avem control asupra majorității aspectelor din viața noastră: viața ni se întâmplă pur și simplu. Unii ar spune că avem control total asupra vieții noastre, dar eu vreau ca informația sa fie digerabilă, astfel că rămân la "majoritatea aspectelor".

Suntem adulți, avem un anumit grad de educație, avem cultură generală, am învățat mai mult pe de rost decât cu înțelegerea, o mulțime de lucruri pe care nu le vom folosi probabil niciodată în viața de zi cu zi. Cu toate acestea, nu prea am fost învățați că suntem responsabili de acțiunile noastre, de faptele noastre, de reacțiile noastre, de atitudinile noastre, de gândurile noastre; că gândurile noastre dau forma vieții noastre; că atitudinea pe care o avem în general sau în particular în fața unei întâmplări/persoane conturează ce ni se întamplă ulterior; că putem să ne controlăm gândurile și sentimentele; că le putem îndrepta în direcția dorită de noi și că dacă facem asta, avem puterea să ne construim viața așa cum o dorim. Fiecare eveniment care ni se întâmplă este consecința unei acțiuni a noastre. Pe principiul cauză - efect. Sau principiul "toate lucrurile se întâmplă cu un motiv, deși uneori nu ne dăm seama de motiv decât mai târziu".

La o analiză sub microscop descoperim foarte puține lucruri care ni se intamplă și asupra cărora nu avem nici un fel de control. Chiar și în aceste cazuri, avem control asupra reacțiilor noastre, asupra sentimentelor pe care le îngăduim în noi și - uite așa - intrăm în cerc. Cerc vicios aș zice, dar dacă alegem bine, e cerc bun, pentru că gândurile/sentimentele/atitudinile pe care le permitem generează întâmplări ulterioare, pe care deja le controlăm noi, nu suntem controlați de ele.

Avem un exemplu clasic la Ion Creangă în povestea cu drobul de sare: întrevedem problema, drobul ar putea să cadă și să lovească copilul. Avem doua opțiuni clare (sau, mă rog, pentru unii sunt clare): stăm și plângem de sare cămeshea de pe noi că vaaaai, va cădea drobul, ne omoară copilul, bietul copil. Saaaau, rezolvăm problema; cu alte cuvinte: ne asumăm responsabilitatea. Luăm drobul de sare de pe dulap și îl punem în alt loc unde nu este un pericol pentru nimeni. There, we fixed it! :)

Sunt nenumărate exemple în care asumarea responsabilității asupra reacției/atitudinii sau chiar a generatorului situației poate duce la rezultatele dorite de noi. Uneori, nici nu ne vine să credem câte soluții suntem în stare să găsim sau cum reușim să înțelegem o situație în momentul în care ne oprim pentru o secundă și ne gândim: ok, cum ar trebui să abordez acestă situație (e în regulă, spune-i problemă dacă așa e mai confortabil).

În momentul în care realizezi că ești fully responsible for your own life and actions, totul devine mai simplu. Sau mai complicat. Depinde cum privești situația:)

Pentru unii e simplu să dea vina pe alții (persoane, tări, firme, politică,  evenimente meteorologice, univers, etc) pentru ce li se întâmplă, sunt victime, nu pot schimba nimic, de ce nu fac alții ceva? De ce nu schimbă alții? De ce e soarta atât de dură cu ei? De ce șeful e așa de demanding? Ei bine, pentru această categorie de oameni e complicat, la început, să-și asume chiar și în parte responsabilitatea. Dar, o dată ce o fac, cu exercițiu (încercare și eroare), în timp, totul devine mai ușor. Și începi să simți că deții control asupra vieții tale, că tu îi stabilești direcția, că tu dai tonul.

Să revenim puțin la modul cum suntem învățați, ca și copii, asumarea responsabilității sau nu. Prin acțiunile și faptele aduților, suntem – cel mai adesea – învățați să blame others, sau să fim noi de vină. Nu să fim responsabili, ci să fim de vină! Nu să găsim soluții, ci să ne facem mea culpa pentru ce am făcut! Nu prea ni se oferă alternativa: ai făcut asta, ești responsabil (nu de vină), acceptă responsabilitatea și acționează astfel încât să remediezi ce e de remediat și să înveți ce e de învățat. Nu prea suntem învățați - în sistemul educațional formal - să acționăm mai departe de "tu ești de vină, stai izolat o perioadă să te gândești la ce ai făcut, să nu mai faci altădată!" Din păcate nu primim și "hai să vedem ce înseamnă ce ai făcut, ce consecințe are - asupra ta sau a altora, cum putem remedia situația, ce putem învăta din ea".

Și pentru că nu primim aceste informații în anii de formare, e greu cand suntem adulți să ne asumăm brusc responsabilitatea, să ne trezim dimineața și să zicem: hmmm, oare nu cumva eu pot să controlez mult mai mult din viața mea decât o fac acum? 

Dar, atenție: “There is an expiry date on blaming your parents for steering you in the wrong direction; the moment you are old enough to take the wheel, responsibility lies with you.” ― J.K. Rowling

Ei bine, this is the wake up call: “When we have begun to take charge of our lives, to own ourselves, there is no longer any need to ask permission of someone.” - George O’Neil

“Hold yourself responsible for a higher standard than anybody expects of you. Never excuse yourself.” - Henry Ward Beecher

E alegerea ta, e în puterea ta! 

Aș putea scrie un roman despre asta. Aș putea găsi încă câteva sute de citate celebre și motivaționale pe această tematică. Însă, mai multe despre cum se face asumarea responsabilității, cum exersezi ca să-ți dai seama că funcționează de-adevăratelea, poate într-un articol viitor. 

Până atunci, daca ai nevoie de ajutor la punerea în practică, let's talk :)

P.S. Încă o veste bună: Acceptarea asumării responsabilității presupune să lași deoparte nevoia de a te simți responsabil pentru alții. Fiecare e responsabil pentru sine. Nu ești responsabil pentru ce simt sau cred alții. Atâta timp cât nu faci rău intenționat, nu poți fi ținut responsabil pentru ce simt și ce fac ceilalți, pentru că: ei sunt responsabili pentru ei ☺

---