Din itele mintii si ale sufletului

Disclaimer: l-am scris initial pe hartie, cu stiloul, cum imi place. L-am transcris pe calculator. Veti fi martorii schimbarilor bruste in gandire si in urmarirea ideilor😆. Incercati sa cititi ca si cum e cu mult umor in interior si autoironie. Nu imi iese intotdeauna exprimata, dar e acolo 😊.

Extraordinar!!! Am reusit sa las sa treaca o luna pana sa scriu din nou. 😞 Apai nu e de mirare, ca "scriu" in capul meu. Am tot felul de ciorne acolo, multe subiecte incepute, dar niciodata duse pana la capat, pentru ca "nu era momentul". Ma agatam de cate un gand care ma interesa / framanta, il incepeam, il dezvoltam putin, intre timp, in exterior, bineinteles ca ma ocupam de altceva. Gandul, sau firul gandului, parea sa aiba potential. Si, oarecum din dorinta de a-l putea urmari cu atentie, il puneam deoparte. Pe el! Nu activitatea pe care o faceam atunci! Aia era importanta! (in caz ca nu v-ati dat seama, semnele de exclamare exprima indignarea mea fata de actiunile mele 🤪) Importanta my ass! De fapt cred ca mi-era frica de rezultatul gandului. Daca imi dadeam seama constient de ceva ce, subconstient stiam deja si faceam toate eforturile de a fugi (de acel ceva)? Daca imi dadeam seama ca ar trebui sa iau o decizie? Sau mai multe? Sau ca ar trebui sa-mi adun curajul si sa actionez inspre ceea ce inima cere? Sa-mi recunosc si asum responsabilitatea pentru actiunile/nonactiunile mele. Dar vai, cat de inspaimantator sa fie asta?

Nu mai bine ma pun pe hold si ma adancesc in tot felul de activitati care imi creeaza si sustin iluzia "ca fac ceva", ceva cu folos, ceva important pentru cineva? Pentru altcineva. Dar pentru mine? Pentru mine cand imi permit sa fac ceva?

Am fost in 11-12 mai la un nou training Points of You (talk about changing the subject 😊) - Creative Practice Workshop - nivelul 2 din Academia Points of You. Si cum se intampla in general, fie in sesiunile de coaching (eu fiind clientul), fie in workshop-urile cu PoY, ma duc eu cu o intentie, dar iese la suprafata fix ce am nevoie. Nu ce cred eu ca am nevoie, sau ce imi doresc, ci fix ce am nevoie.

M-am dus la training setata pe niste obiective profesionale, de business. Le-am intors pe toate partile, m-am uitat la ele din toate unghiurile, am stat si am permis sa primesc, si ghici ce? Ce a reiesit clar ca oglinda in urma celor doua zile? Ca trebuie sa ma aleg pe mine prima data! Da, fix pe mine, nu pe altcineva! Eu prima, apoi restul.
​
Unii ar zice "huooo, ce atitudine egoista, cum poti sa te gandesti la asa ceva?" Ei bine, cu drag si din inima, ii contrazic pe acestia unii. Stiti cum se zice (in parenting am invatat asta, dar se aplica in toate ariile vietii noastre), nu poti umple paharul altora daca al tau e gol! Asa e si cu alegerea asta. Eu prima. Mie sa-mi fie bine, sa am grija de mine mai intai, apoi, cu siguranta si cu forte proaspete (si iubire), voi fi capabila sa am grija si de ceilalti: familie, prieteni, profesional. Voi da catre ei din binele meu. Daca mi-am permis sa-l "adun", sa mi-l creez, sa spun "da" mie!

Da', e greu sa fac asta - desi din exterior pare ca e fix invers - mi-e mult mai usor sa ma apuc de task-uri pentru altii, sa am impresia ca sunt ocupata si implicit eficienta, sa le arat altora ca uite, imi fac treaba. Nu zice nimeni ca daca ma ocup de mine si de sufletul meu nu pot face toate acele task-uri, poate chiar mai eficient, mai creativ, mai resourceful (mda, era musai sa mai fie si un englezism pe aici🙃)
Dar, in momentul in care imi pun problema sa ma opresc si sa ma acord mie (ce bine suna asta), pac, apare vocea care imi zice: serios? acuma vrei sa faci asta? nu ai vazut cate mailuri/mesaje ai? ai uitat de raportul/task-ul ala? iti dai seama ce nasol ar fi sa pierzi vremea cu tine si sa nu apuci sa-l faci? nu vezi cum arata casa? Treci la treaba! Lasa ca faci astea mai tarziu (astea fiind alea pt mine). Sounds familiar? Cred ca fiecare dintre noi avem cate o voce din asta (eu am mai multe, in functie de situatie 😆).

Ca sa lamuresc, cand spun sa ma pun pe mine pe primul plan, sa ma acord mie, ma refer la chestii gen: juma' de ora de citit ceva ce ma relaxeaza, meditatie, yoga, sa ma uit la un episod de ceva, sa scriu in jurnal, sa colorez intr-o carte, sa stau fara sa fac nimic, sa savurez o cafea pe indelete (tot un fel de meditatie e si asta 😉), sa-mi respect principiile, sa nu-mi negociez valorile, sa imi aleg actiunile si implicarea in acele proiecte care imi aduc bucurie si satisfacite (si care respecta principiile si valorile), sa zic cu voce tare cand ceva nu e ok (sa nu ascund). Cand e ok zic, ca is destul de guraliva in situatiile in care trebuie sa remarc pozitiv pe cineva sau ceva 😁.

Deci e foarte greu sa imi dau voie sa fiu pentru mine. Cred ca tuturor ne este. Din varii motive, nu ma apuc acuma sa intru in detalii in privinta asta, ca si asa, uite cat am scris...

Ce vreau sa zic e ca este o alegere constienta. Sa iti dai timp, sa te alegi pe tine, sa ai incredere ca nu pierzi absolut nimic daca te alegi, ci dimpotriva, castigi. Nu pierzi timp, ci il castigi. Si castigi si energie, si chef si voie buna ☺️

E cu multa rezistenta alegerea asta. Am experimentat, am vazut beneficiile, am notat despre asta, m-am bucurat si apoi pac, am revenit la "bunele" obiceiuri de a sari direct in miezul actiunii, cu toate ca, undeva in the back of my mind, imi doream timpul pentru mine. 
Si apoi iar reveneam si iar cadeam si tot asa. Nu zic ca e usor (desi nu exclud ca poate sa fie si usor), dar zic ca e posibil. Si nu numai ca e posibil, dar e si mega benefic pentru mine si apoi si pentru cei care au treaba cu mine.

Pentru fiecare procesul e diferit. Pentru mine a fost nevoie sa trec prin doua training-uri experientiale Points of You, unde mergeam de fiecare data cu obiectiv profesional / business si plecam de acolo cu insight-uri personale si profunde.

Acum ma simt in flow. Si simt ca pot sa fac mai mult si mai usor, indiferent de ce imi propun. Si imi ascult corpul (am dormit foarte mult dupa al doilea training), intuitia si sufletul. Reflectez mult, ma opresc sa ma intreb, sa ma ascult si parca totul e mai firesc, mai usor, mai cu placere. 
Si ca sa fiu realista, nu e tot timpul numai lapte si miere si flow; am si baiuri, caderi, butoane apasate, reactii nasoale, enervari, nu pricep, nu no nu, alea alea. Dar faptul ca pe zi ce trece e tot mai usor sa ma opresc si sa ma observ, e lucru mare. E si enervant, ca de indata ce crezi ca mai ai de rezolvat 2-3 chestii cu tine si apoi o sa fie liniste si pace, nuuu, nu e asa, ca le rezolvi pe alea si apar altele, pentru ca, nu-i asa, evolutia e continua.

Noroc ca, prin prisma ocupatiei, am invatat sa pun intrebarile ajutatoare, si noroc cu instrumentele PoY, care sunt atat de versatile si imi fac munca mult mai usoara. 
Fain, fain.

Concluzia, in caz ca nu era clar, haideti la workshops si la coaching 🤗

---