Azi, despre “timp pentru mine”

Am experimentat, la începutul anului, timpul acela pe care ni-l dorim toți. Acela în care să faci fix ce vrei. Am avut câteva zile singură acasă, vacanță, no husband, no kid, no job, just me. Timp doar pentru mine și atât.
Am scris atunci, la cald, cele de mai jos. Recunosc că am fost si eu surprinsă de ce a ieșit.
< Azi de exemplu, m-am trezit cam lipsită de chef. Cu cât mă "odihnesc" mai mult și cu cât nu fac nimic, cu atât nu am chef să fac nimic. And I started wondering: păi atunci ce e cu chestia aia pe care o simt când „sunt la job", am task-uri oarecum obligatorii, și nu am timp să fac “ce vreau"și mă cam frustrez din cauza asta? Și visez la „când o să am timp, să vezi cum o să fac și asta, și aia, și etc”? Acum am timp și efectiv nu am chef să fac nimic, de fapt. Sau îmi găsesc scuze că nu am intimitate/liniște să fac anumite chestii.
Și atunci despre ce e vorba aici? Acele lucruri pe care le visam în timpul ocupat unde sunt? Nu mai sunt importante pt. mine? Au fost, de fapt, vreodată? Sau era doar o iluzie de care mă agățam? Și dacă era doar o iluzie, mă agățam de ea să îmi justific starea de "victimă"? - vai, am job, nu am timp să mă ocup de ale mele, astealalte sunt mai importante. Sau justificam, de fapt, ce importantă sunt eu în rolul ăsta de „deținător de job?"
Mi-e foarte clar că dacă am reușit să uit de ele în așa puține zile, de fapt nu erau atât de importante pt. mine. Nu pot blama doar memoria mea. Să fim serioși, am liste întregi cu chestii.
Sau poate aveam nevoie doar să ajung în punctul ăsta, de fairre nothing, de plictiseală.
Dar revin la ideea de dinainte.
Visul la „să vezi ce o să fac eu când o să am timp" e fix asta, un vis. Vrem să facem altceva decât ceea ce facem (job-ul, sub orice formă ar fi el). Și creăm în capul nostru o listă de stuff. Unele idei prinse din zbor, altele vechi și de ani de zile, dar la care nici cum nu am ajuns până acum, altele... dar nu stăm să ne gândim de fapt de ce vrem să facem aceste alte chestii? De ce visăm la ele?
E doar contradicția și lupta între ceea ce viața de adult zice că trebuie să facem și ceea ce copilul (sau celălalt adult din noi) ar vrea să facă.
Lista asta de „ce am vrea să facem" dacă am avea timp liber, în proporție de 80-90%, e una mincinoasă. Nu e adevărat! Nu asta am face dacă am avea timp. Și chef și lipsă alte griji. Am face cu totul și cu totul altceva, dar încă nici nu ne dăm seama (sau voie să vedem) ce e acel altceva. Il ținem așa de bine ascuns acolo, în noi, îl mascăm cu alte cele. Să nu ne ia cineva visul. Să nu-I spulbere, să nu-l minimizeze, să nu ne descurajeze, să nu râdă de noi, etc.
Atât de bine ascuns e de celelalte “să vezi ce aș face eu dacă aș avea timp" că efectiv nu-l vedem, nu-l știm, uneori nu-I recunoaștem. Dar e acolo.
Din nou revin la acelea pe care credem că le-am face dacă am avea timp. Și, care de fapt nu sunt chiar așa importante pt noi. Sunt mai mult o justificare în a ne păstra o doză de frustrare. Știu, sună masochist, dar de multe ori asta facem. Dacă “de chiar” ar fi importante, ar intra în funcțiune partea de prioritizare și tot am a găsi timp să le facem. Puțin câte puțin. Dar ele sunt un paravan.
Nu, încă nu știu cum să dau paravanul la o parte. Nu cred că există o rețetă, știți că nu prea cred în ele. Dar mă bucur că măcar am văzut paravanul. Uneori ajută mult simpla conștientizare. Uneori e nevoie doar de atât.
Deocamdată rămân cu conștientizarea și vedem ce „se mai arată"! 
Love, Alina